O tânără din Soroca și-a creat propria afacere dintr-o pasiune


     Ioana Damaschin este elevă în clasa a 9-a la IP Liceul Teoretic „Ion Creangă” din municipiul Soroca. La precedentul Iarmaroc de Crăciun a venit să-și vândă creațiile croșetate: iepurași, brăduți, bijuterii și, cel mai mult, flori, buchete frumoase de lalele, levănțică și trandafiri. 
    Multe lucrări de artizanat se pot vedea la târgurile meșterilor, dar buchete de flori croșetate mai rar se observă. Nici Ioana nu a mai văzut flori din lână colorată la expoziții, a căutat chiar și pe internet exemple, însă în Moldova niciun meșter nu face sau, cel puțin nu publică, astfel de lucrări. S-a învățat a le croșeta singurică, inspirându-se de pe site-uri americane și exersând mult. „La început nu-mi reușea, împleteam apoi despleteam, până am ajuns la rezultatul dorit, de dimineață până seara când îmi amorțeau mâinile”, spune ea. 
Croșetează de mică, iar de jumătate de an a transformat această pasiune într-o afacere, i-a dat și o denumire - „CrochetHandmade”. „M-am gândit să mă promovez cumva, să vadă lumea ce frumusețe fac și astfel am ajuns la târg.” A vândut mici cadouri, flori, iar banii câștigați îi va investi în materiale noi, căci astfel se dezvoltă o afacere adevărată.

Text: Ariana Vacari 

Fotografii: Ludmila Talmazan












Comentarii