Victoria Zabolotnîi, fata pasionată de energia tobelor

Reportere: Alexandra Timco, Varvara Pereteatcu
Cameraman și editor: Ștefan Gațcan 
 Centrul de Creație a Copiilor și Adolescenților „Speranța”

    Victoria este o fată de 14 ani, din mun. Soroca, pasionată de tobe. Noi nu am mai întâlnit, în oraș și nici în localitățile învecinate, o tânără care  să domine tobele atât de bine ca ea. Ne-a fost ușor să aflăm răspunsuri la întrebări deoarece Victoria este colega noastră, reporteră la Cercul de Jurnalism „Soroca Young Reporters”, de la CCCA „Speranța”.

    Despre sine, ea povestește în felul următor: „Sunt elevă la Liceul Teoretic „Petru Rareş” şi sunt genul de persoană care e determinată să îşi împlinească destinul. Îmi place să fac oamenii fericiţi, să vorbesc încontinuu despre ce îmi place şi să îmi arăt aptitudinile şi interesele cu mare voință. Cât despre pasiuni, sunt nenumărate, dar cea generală e Muzica.


 Consider că e potrivită pentru mine, că mi-a fost menită, care mi-a adus şi îmi aduce succes. Cânt cu vocea, la vioară, la tobe şi cu sufletul meu. Pe de altă parte, încerc să fredonez şi la alte instrumente. Din câteva preferinţe mai secundare aş putea enumera dorinţa de a fi un youtuber, decoratoare, makeup-artistă, îmi plac jocurile video, editatul şi engleza. Sunt mereu pregătită de lucruri noi şi foarte atrasă de ceea ce îmi place.

Vizionați interviul aici: Interviu cu Victoria






Comentarii